Biserica de lemn din Rugetu-Valea Babei

Biserica de lemn din Rugetu-Valea Babei, foto: 2009
Portalul bisericii din Rugetu-Valea Babei, şerpii de peste intrare. Foto: 2009
Interiorul navei, spre iconostas, foto: 2009

Biserica de lemn din Rugetu-Valea Babei se află în cătunul Valea Babei, localitatea Rugetu, comuna Slătioara, județul Vâlcea. Are hramul „Ovedenie”. Conform datelor istorice, biserica a fost ridicată în anul 1806. Se remarcă prin pictura interioară și exterioară încă bine păstrată, portretul de ctitor cu pisanie, ușa cioplită cu șerpi peste intrare și foaia ușii dintr-o singură bucată de lemn. Nu mai puțin valoroase sunt crucile de piatră de Igoiu, printre care și cea a preotului ctitor Constantin Pranda. De remarcat și clopotnița octogonală și stejarul secular de alături. Biserica a fost reparată la începutul mileniului de comunitate, păstrând pe mai departe atmosfera de altă dată și frumusețea nealterată a bisericilor de lemn oltenești de odinioară. Nu este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, deși o merită cu prisosință.

Istoric

Momentul ridicării bisericii poate fi din punct de vedere formal cu aproximație fixat de o parte sau alta a cumpenei secolului 18 cu 19. Datele istorice păstrate despre ridicarea lăcașului indică anul 1806. În acea vreme biserica stătea cu fața spre drumul ce lega satul Fometești, astăzi Rugetu, de „Drumul lui Carol”.[1]

Pe ușile împărătești apare o scurtă însemnare a zugravului: „1857 Marin Zugravu”. Această lucrare a premers lucrările ample de înoire a lăcașului din anul 1864. În altar se păstrează imaginea pictată a preotului ctitor Constantin Pranda, în mărime naturală, stând în picioare și ținând în mâna dreaptă un sul deschis conținând următoarea însemnare: „Aciastă sfintă biseric[ă] sa prefăcut în zilele s. s[a]l[e] p. episcop d. d. Calinic, prin sârguința și cheltuiala pr. Costandin Pranda la leatul 1864 avgus[t] 20”. Putem bănui că înoirea a cuprins o acoperire a pereților de lemn cu mortar ca suport pentru pictură, atât în interior cât și în exterior. Pictura interioară pare a fi din anul 1864. Cea exterioară dă impresia unei execuții ulterioare. În urma acestor înoiri bisericuța de lemn a fost încinsă într-o haină nouă, viu colorată, atât de caracteristică regiunii, care imită bisericile de zid din zonă. Crucea de piatră de Igoiu a merituosului ctitor preot se află în curtea bisericii, în imediata vecinătate a clopotniței, purtând încă următorul text: „Aicia se odihnește preotul Costandin Pranda ... 1903”. Vecinătatea clopotniței sugerează că aceasta a fost ridicată în timpul păstoririi lui.

Acoperișul bisericii a fost complet refăcut în anii 2001-2002 de comunitate. Clopotnita a fost complet refacuta in anul 2011.A primit un -clopot - din partea Majestatii Sale Regele Mihai 1 al Romaniei pe 25 octombrie 2011 (Petre Baba -Dac)

Note

  1. ^ Inf. Nicolae Petrescu, n. 1943 Rugetu.

2 -Petre Baba-Dac 1952 .Rugetu

Bibliografie

Studii monografice
  • David, Petru I. (). „Trecut istoric și locașuri de cult din localitatea Rugetu (Fometești), județul Vâlcea”. Mitropolia Olteniei. XXXIII (7-9): 461–470, 486–490. 
Studii regionale
  • Pănoiu, Andrei (). Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Românească. Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București: manuscris. 
  • Pănoiu, Andrei (). Din arhitectura lemnului. București: Editura Tehnică. CZ 721:694/5(498). 
  • Crețeanu, Radu (). „Bisericile de lemn din județul Vâlcea”. Mitropolia Olteniei (1-3): 104–114. 

Vezi și

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Biserica de lemn din Rugetu-Valea Babei
  • Rugetu

Legături externe

  • Bijuterie arhitectonică din veacul al XVIII-lea, 16 septembrie 2015, Luiza Barcan, Ziarul Lumina

Imagini exterioare

  • sud-est
    sud-est
  • nord-vest
    nord-vest
  • pridvor
    pridvor
  • pridvor sud
    pridvor sud
  • raiul
    raiul
  • ovidenia
    ovidenia
  • stâlpi pridvor
    stâlpi pridvor
  • intrare
    intrare

Imagini interioare

  • naos, vest
    naos, vest
  • naos, sud
    naos, sud
  • tâmpla iconostasului
    tâmpla iconostasului
  • uși împărătești
    uși împărătești
  • tindă, intrare naos
    tindă, intrare naos
  • dosul intrării
    dosul intrării
  • altar, nord
    altar, nord
  • altar, vest
    altar, vest
  • ctitorul preot
    ctitorul preot
  • fereastră în altar
    fereastră în altar

Imagini cimitir

  • cimitir
    cimitir
  • stejar secular
    stejar secular
  • clopotnița
    clopotnița
  • cruce 1866
    cruce 1866
  • cruce 1882
    cruce 1882
  • crucea ctitorului preot Costandin Pranda, 1903
    crucea ctitorului preot Costandin Pranda, 1903


v  d  m
Biserici de lemn din Vâlcea

Amărăști · Anghelești-Cărpiniș · Aninoasa · Armășești · Aurești · Aurești-Verdea · Băbeni · Bădeni · Băiașu · Băile Olănești · Bălteni · Bălțățeni · Bărbătești-Poeni · Bărbătești-Iernatic · Benești · Berești · Băroiu · Bârlogu · Bodești · Bogdănești (Tomșani) · Bogdănești (Oteșani) · Boroșești · Bratovești · Brezoi · Budești · Budurăști · Capu Dealului · Călina · Cerna · Cernelele · Cernișoara-Valea Orlii · Cetățeaua · Ciocâltei · Cireșu · Ciucheți · Ciungetu · Colțești-Cornetu · Copăceni (Copăceni) · Copăceni (Racovița) · Cornet · Costești Grușetu · Crețeni-Târșești · Dămțeni · Dealu Bisericii · Delureni · Dimulești · Dobrești · Dobrușa · Dumbrăvești · Fișcălia · Fometești · Geamăna (Drăgoești) · Geamăna (Stoilești) · Govora · Grămești · Groși · Gușoianca-Burdălești · Gușoianca-Episcopia · Herăști · Igoiu · Igoiu-Leurda · Ioneștii Govorii · Izbășești · Izvoru-Benești · Izvoru-Popești · Malu · Mamu · Marcea · Marița-Funduri · Marița-Dealu Mare · Mateești-Călărășești · Mădulari · Măgureni · Malaia · Măldăreștii de Jos · Mănăstirea Dintr-un Lemn · Măneasa · Mângureni · Milostea · Mitrofani · Mitrofani-Schit · Mlăceni · Modoia · Moșteni · Mrenești · Nemoiu · Nețești · Obârșia · Obislavu · Obogeni · Ocracu · Olteanca-Chituci · Olteanca-Marinești · Olteanca-Sânculești · Oteșani-Chilia · Opătești · Palanga · Părăușani  · Păsărei · Perișani · Pietrari · Pietrarii de Sus · Pietroasa · Popești-Cacova · Popești-Olculești · Prundeni-Tătăroaia · Racu · Râmești · Râureni · Roșioara · Rugetu-Florești · Rugetu-Măgurele · Rugetu-Valea Babei · Scaioși · Scundu · Seciu · Sinești · Sinești-Ganea · Slătioara · Stănculești · Stănești (Stănești) · Stănești (Stoilești) · Stănești-Lunca · Stoilești · Suiești · Sutești-Pietroasa · Șirineasa · Ștefănești-Școala · Șușani I · Șușani II · Târgu Gângulești-Tărâia · Tetoiu Șerbăneștii-Bugiulești · Ursoaia · Urși · Urși-Ghiobești · Valea Bălcească · Valea Grădiștei · Valea Mare · Valea Scheiului · Valea Văleni · Văleni · Viișoara · Zătreni · Zgubea Mică

Biserica de lemn din Mariţa